Variante extrase la Bac sesiunea august 2009

Variantele extrase in sesiunea de toamna 2009 la limba romana sunt:

Subiectul I - Varianta 66

Subiectul II - Varianta 44

Subiectul III - Varianta 46

Pe larg:

Subiectul I - (Varianta 66: Ion Minulescu, Trei lacrimi reci de călătoare)

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Şi-ai să mă uiţi –
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit –
Căşi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
…………………………………………….

Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu –
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine –
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!
(Ion Minulescu, Trei lacrimi reci de călătoare)

1 Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al creaţiei poetice. 2 puncte
2 Precizează rolul liniei de pauză folosite în prima strofă. 2 puncte
3 Explică valoarea expresivă a adverbului poate, folosit de două ori în ultima strofă. 2 puncte
4 Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
5 Transcrie, din text, două structuri lexicale care conţin imagini vizuale. 4 puncte
6 Notează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte
7 Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în a doua strofă a poeziei. 4 puncte
8 Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă a poeziei, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poeticăşi mijloacele artistice. 4 puncte
9 Demonstrează încadrarea poeziei în lirica simbolistă, prin referire la două caracteristici prezente în text. 4 puncte


Rezolvare:
1. „ritmul unui vers”, „versul”, „cântăreţ”, „fu scris”

2. Linia de pauză folosită simetric în prima strofă, după cele două enunţuri afirmativ-categorice („Şi-ai să mă uiţi”; „Şi-am să te uit”), izolează circumstanţialele cauzale, cu rol explicativ. Ea marchează, de asemenea, o atitudine afectivă.

3. Adverbul poate reprezintă un modalizator al discursului poetic, alături de timpul viitor („te vei gândi”) şi de modul prezumtiv („l-o duce”), subliniind desfăşurarea imaginară, ipotetică a scenariului de după despărţirea celor doi îndrăgostiţi.

4. Tema despărţirii îndrăgostiţilor, motivul călătoriei, motivul poeziei, motivul visului, motivul corăbiei (vaporul).

5. „ţărmul, topindu-se ca noru-n zare”; „trei lacrimi reci”; „privi-voi vaporu-n repedele-i mers” (imagini vizuale)

6. Mărcile subiectivităţii sunt pronumele şi verbele la persoana I şi a II-a, dat fiind că textul este un monolog liric adresat: „ai să mă uiţi”; „am să te uit”, „eu”, „mi-eşti pierdut㔄versul meu”, „până la tine”, „ca şi mine” etc.

7. Comparaţia „urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare”, sugerează mişcarea lentă a vaporului ce se îndepărtează de ţărm. Interesantă este perspectiva inversă a privirii care aici aparţine iubitei care pleacă şi vede ţărmul topindu-se încet, deşi discursul poetic aparţine eului poetic, celui care rămâne mâhnit pe ţărmul mării, însoţind-o cu privirea. Imaginea este clişeizată şi sentimentală.

8. Nucleul narativ al poeziei (despărţirea îndrăgostiţilor, plecarea femeii, dorul şi nostalgia sublimate în versuri pe care ea le va citi cândva) declanşează o stare lirică, pe care poetul o va transpune în versuri. Poezia de dragoste, asemenea mesajelor din sticlă ale marinarilor naufragiaţi, va ajunge poate la călătoare şi-i va reaminti chipul uitat al iubitului de altădată. Verbele la viitor, precum şi epitetele „palidul vis”, „întunecatu-mi chip” sugerează caracterul ipotetic al desfăşurării poveştii de dragoste.

9. Poezia lui Ion Minulescu aparţine simbolismului mai ales prin estetism şi prin muzicalitatea cantabilă, deşi putem încadra aceluiaşi curent şi motivul călătoriei. Iubita pleacă, cuplul erotic se desparte, „că şi uitarea e scrisă-n legile omeneşti”, iar imaginea plecării sale este urmărită nostalgic de pe ţărm. Cifra trei, motiv frecvent la Minulescu, aduce o sugestie magică. Estetismul înseamnă asumarea teatralităţii şi a clişeelor sentimentale într-un discurs poetic cu câteva sugestii ironice (uitarea înscrisă în scenariul erotic şi asumată de fiecare; plânsul cumva obligatoriu unei despărţiri, însă doar „trei lacrimi reci”; suferinţa transformată în poezie). Muzicalitatea vine din repetiţii (paralelism sintactic), inversiuni („urmări-vei”, „lăcrima-vor”), refren („trei lacrimi reci de călătoare”) şi rimă.


Subiectul II - (Varianta 44: Mihail Sadoveanu,Idei trăite)

Scrie un text de tip argumentativ, de 15 – 20 de rânduri, despre libertate, pornind de la ideea
exprimată în următoarea afirmaţie: „Libertatea este mai ales forţa de a înlătura înrâurirea altora, de a
înlătura interesul şi instinctul şi de a întrebuinţa inteligenţa ta singur, în chip nobil”. (Mihail Sadoveanu,
Idei trăite)

Atenţie! În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
- să respecţi construcţia discursului de tip argumentativ: structurarea ideilor în scris, utilizarea
mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 6 puncte
- să ai conţinutul şi structura adecvate argumentării: formularea ipotezei/ a propriei opinii faţă de
ideea exprimată în afirmaţia dată, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente
adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 18 puncte
- să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi
de punctuaţie). 6 puncte

Rezolvare:
Afirmaţia lui Mihail Sadoveanu se referă la libertatea de a acţiona conform propriilor principii, făcând abstracţie de ceilalţi, de interes, dar şi de instinct.
Personal, mă declar întru totul de acord cu această idee, considerând că libertatea este o lege a naturii în fiecare dintre noi, un dar pe care fiecare l-a primit la naştere. Avem deci un destin. Avem şi o libertate, un fel propriu, natural de a fi. Libertatea e nemăsurabilă, atâta timp cât o conştientizăm şi încercăm s-o valorificăm.
Sunt însă de părere că important nu este faptul că am primit acest „dar”, ci cum ne folosim de el şi în ce scop. Aici intervine alegerea, ca o componentă de bază a libertăţii. De multe ori de-a lungul vieţii se face simţită prezenţa ezitării în faţa deciziei. Riscul provoacă teamă, inhibă, descumpăneşte. Cum orice alegere poate fi bună ori rea, ea atrage după sine reuşita sau eşecul. Şovăiala face corp comun cu alegerea care stă pe cale să se producă.
Odată depăşite aceste ezitări trebuie să facem alegerea fără a ne lăsa influenţaţi de alţii şi să ne asumăm urmările. Ajungem la reuşită sau la eşec, important e că ne-am exercitat dreptul de libertate în alegerea făcută şi nu în ultimul rând am câştigat experienţă pentru viitor.
În concluzie, omul este liber în faţa limitelor sale, având drept repere propriile-i principii care îi vor servi, sau nu, la împlinirea de sine.


Subiectul III - (Varianta 46: (evoluţia unui personaj, într-un roman psihologic din perioada interbelică; Camil Petrescu – Patul lui Procust)

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre evoluţia unui personaj, ilustrată într-un roman psihologic din
perioada interbelică, pornind de la ideile exprimate în următoarea afirmaţie: ,,Romanul e povestea unor
oameni caracteristici, originali, a căror viaţă se degajă clar de mediul cu care intră în conflict. Viaţa lor
sufletească trebuie să fie complexă tocmai ca să fie posibil acest conflict, adică să apară în conştiinţa lor
problema care-i torturează şi-i îndepărtează de felul cum concep viaţa semenii lor. Romanul e legat de
apariţia conştiinţei’’. (Mihai Ralea, De ce nu avem roman)

Rezolvare
În concepţia lui Mihai Ralea, în roman personajele sunt complexe, originale şi unice şi nu reprezintă ideea de tip. Viaţa complexă a acestor personaje duce la apariţia unui conflict în conştiinţa lor, din cauza îndepărtării de modul în care ceilalţi concep viaţa. Pentru că îşi pun probleme, aceste personaje conştientizează rând pe rând o serie de discrepanţe ce apar de-a lungul existenţei. Conştientizarea le face să fie „torturate” de imposibilitatea înţelegerii ideilor despre viaţă ale celorlalţi. Personajele de roman psihologic au o gândire profundă şi complexă, pentru a putea fi capabili să analizeze concepţiilor celor din jur. De aici, apariţia coştiinţei.
Fred Vasilescu este un personaj care are o viaţă sufletească complexă şi care îşi pune problema concepţiei despre viaţă a amicului său - Ladima. Descoperind în mod întâmplător relaţia acestuia cu Emilia, el încearcă să o înţeleagă, tratând-o în paralel cu propria lui relaţie cu doamna T. Conflictul din conştiinţa personajului constă în imposibilitatea de a înţelege cum o persoană ca Ladima s-a putut îndrăgosti şi a putut face tot ce a facut pentru o femeie ca Emilia.
Fred Vasilescu este unul dintre eroii principali ai romanului „Patul lui Procust”, scris de Camil Ptrescu, personaj învestit şi cu rolul de narator. Fiind un personaj-narator are o viziunea subiectivă şi prin urmare este necreditabil. Este un personaj original, unic în gândire şi comportament, e complex şi nu este previzibil (personaj „rotund” – E.M.Forster). Autorul notelor de subsol îl prezintă ca fiind fiul unui miliardar - Tănase Vasilescu Lumânararul. Apare ca un ideal masculin: este distins şi are şarm, având o frumuseţe „sportivă”, e inteligent, are mulţi amici, se îmbracă la modă, e sensibil, echilibrat, are o viaţă sociala intensă, nu e superficial, deşi ceilalţi cred despre el contrariul. Din perspectiva criticului literar Nicolae Manolescu, Fred este un personaj superior, iar cei care sunt superiori au succes atât în iubire, cât şi în viaţa socială.
Autorul îl convinge pe Fred să scrie despre acea experienţă care îl frământă. După ce primeşte caietele, Autorul îşi dă seama de legătura acestuia cu doamna T., şi reuşeşte să-l descopere pe Fred într-o altă postură.
Viaţa personajului Fred Vasilescu este schimbată la 28 ani de apariţia d-nei T în viaţa lui. Înainte să o cunoască, acesta avea o viaţă mai liniştită, nu-şi făcea prea multe probleme pentru ceea ce se întâmpla în jurul lui şi nu acorda foarte mare atenţie detaliilor. Relaţia de iubire pe care o are cu d-na T. îl face să-şi schimbe perspectiva asupra vieţii. Îşi dă seama că era obişnuit „să pună etichete”, să nu cunoască oamenii în profunzime. Încă de când o cunoaşte, deşi îl frapează, Fred o tratează pe doamna T. (Maria Mănescu) ca pe o femeie oarecare. Când descoperă cât de mult s-a înşelat şi începe să o cunoască cu adevărat, îşi dă seama cât de mult a greşit la început. Fred pune capăt acestei relaţii, deşi nu se fereşte să facă un secret din iubirea pe care i-o poartă doamnei T. În încercarea de a explica acest refuz al lui Fred, criticii literari au formulat mai multe ipoteze . De exemplu, G. Călinescu afirmă că Fred fuge de doamna T. „pentru a nu descoperi în ea o fiinţă reală, comună, asemeni oricărei Emilii”. Deoarece ea l-a învăţat să acorde atenţie detaliilor, să se concentreze asupra celorlalţi, lui Fred i se face frică să nu descopere prin acest proces de conştientizare şi cunoaştere că s-a înşelat în a o considera pe doamna T. o persoană superioară. Pentru că o iubeşte, preferă să se îndepărteze de ea şi să păstreze această imagine a ei: femeia inteligentă, complexă, stilată, frapantă. Ovidiu S. Crohmălniceanu este de părere că Fred trăieşte un complex de inferioritate pentru că descoperă că „are de-a face cu o persoană superioară, dar abia după ce a tratat-o ca pe o oarecare.”
Într-un pasaj de introspecţie, Fred afirmă că după ce a cunoscut-o pe ea, nimic nu mai e clar şi aşezat ca înainte. Nici măcar timpul nu mai e la fel. Schimbarea produsă la nivelul mentalităţii lui îl face să conştientizeze până şi cele mai mici detalii: la o expoziţie de artă o analizează pe Maria Mănescu într-atât încât îi observă până şi trăsăturile mâinilor.
După ce află de moartea amicului său, Ladima, Fred îşi pune problema relaţiei dintre Ladima şi Emilia, o actriţă ratată, o persoană superficială. Pentru că îşi pune probleme, personajul conştientizează. Fred se concentrează foarte mult asupra înţelegerii acestei relaţii, afirmând că „Patru generaţii dintr-ai mei n-au gândit cât mă frământ eu de o lună.” Fred Vasilescu nu înţelege cum o persoană atât de inteligentă, cu principii solide, o persoană în care a simţit că poate avea încredere încă de la început, a putut să se înjosească atât de mult încât să facă o obsesie pentru Emilia, să-i adreseze nenumărate scrisori de dragoste, să fie în stare să-i facă orice serviciu, chiar cu preţul propriei umiliri; cum a putut să o admire atât de mult când îi era clară diferenţa dintre ei, cum a putut să treacă peste toate situaţiile penibile în care a surprins-o. De asemenea, este frământat de motivul care l-a împins pe Ladima la sinucidere şi ajunge să facă cercetări printre prietenii lui Ladima ca să-şi lămurească neclarităţile.
După ce îi dă caietele Autorului, Fred Vasilescu moare într-un accident de avion. Moartea lui rămâne sub semnul întrebării - accident sau sinucidere. Fred îi lasă toată averea sa Mariei Mănescu. Romanul se încheie cu afirmaţia Autorului din Epilog II că viaţa lui Fred Vasilescu rămâne o taină, iar ultimele cuvinte fiind: „aşa cum singur a spus-o parcă, un afluent urmează legea fluviului”.
Personajul Fred Vasilescu din romanul psihologic „Patul lui Procust”, de Camil Petrescu evoluează de la tânărul superficial, care nu acorda importanţă detaliilor, la bărbatul matur, care se concentrează atât asupra problemelor sale personale, cât şi ale prietenului său, Ladima. Un rol determinant în evoluţia sa îl are doamna T., care prin iubire a reuşit să-l facă să privească viaţa „printr-o lupă”. Această evoluţie este posibilă mai ales prin procesul de conştientizare: „să apară în conştiinţa lor probleme care îi torturează şi îi îndepărtează de felul cum concep viaţa semenii lor.”

Rezolvari, modele si subiecte rezolvate Bacalaureat